Este cunoscut faptul că Radu Banciu foloseşte de cele mai multe ori, în emisiunea pe care o prezintă un limbaj destul de „colorat”, care în alte țări nu ar fi permis sub nicio formă. Ultima sa ieşire la adresa Serenei Williams a făcut valuri şi în presa internaţională.
Radu Banciu a fost amendat cu 8.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce a putut să rostească următoarea frază în timpul unei emisiuni: „Serena Williams arată cum sunt maimuţele de la gradina zoologică cu fundul ăla roşu. Dacă peste fundul ăla pui niste nădragi, arată exact cum arată pe teren Serena Williams“.
Cazul acesta a ajuns subiect de discuție pentru presa din străinătate. Foarte multe site-uri au scris despre amenda luată de Radu Banciu, iar cei de la Tennis World Italia au catalogat limbajul folosit de Banciu drept „ruşinos şi abject“.
*Tennis World Italia: Veşti proaste pentru Radu Banciu, prezentator TV al unei emisiuni din România. Acesta a comparat-o pe Serena Williams cu o maimuţă. Mai mult de atât, aceasta n-ar fi prima dată când prezentatorul îşi permite să facă astfel de declaraţii. (…) Cu siguranţă, cuvintele ruşinoase şi abjecte nu sunt demne pentru a apărea la un canal de ştiri de televiziune. Serena nu e pentru prima dată ţinta unor astfel de afirmaţii.
*Tennis 365: Un prezentator TV român a fost amendat după ce a făcut remarci rasiste despre Serena Williams. Radu Banciu, care prezintă un show difuzat seara târziu, a fost ‘lovit’ cu o amendă nesemnificativă de 1700 de euro, pentru comentariile făcute, în care a comparat-o pe Serena cu o maimuţă.
*Essentiallysports.com: Câştigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, Serena Williams a fost insultată la un post TV din România de gazda emisiunii, Radu Banciu. Acesta este şi jurnalist sportiv şi a făcut remarci rasiste la adresa ei. Serena Williams s-a mai confruntat cu rasismul în timpul carierei. După ieşirea din finala US Open 2018, australienii de la Herald Sun au publicat o caricatură controversată cu Serena Willaims.
*Bestsport.news: Banciu a comparat-o pe Serena Williams cu o maimuţă. Conducerea CNCD a considerat această afirmaţie rasistă şi arată că sclavia persoanelor de culoare a fost bazată, printre altele, pe comparaţia lor cu maimuţele. În consecinţă, astfel de afirmaţii exprimă o formă de rasism extrem.